Turcan: Programul ”Anghel Saligny” va fi o gură de oxigen pentru Dolj, judeţul cu cei mai mulţi şomeri

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a afirmat joi, la Craiova, că Programul de investiţii "Anghel Saligny" va fi "o adevărată gură de oxigen" pentru Dolj, judeţul cu cel mai mare număr de şomeri din ţară şi unde numărul pensionarilor îl depăşeşte pe cel al persoanelor active.

"Programul de investiţii 'Anghel Saligny', prin care dorim să dezvoltăm comunităţile locale, va fi adevărată gură de oxigen pentru un judeţ cum este Dolj, unde numărul şomerilor este cel mai mare din ţară, cel al pensionarilor îl depăşeşte pe cel al persoanelor active, iar numărul locurilor de muncă nou create este sub 1.000. Am discutat astăzi împreună cu prefectul Nicuşor Roşca, cu deputatul de Dolj Ştefan Stoica, cu colegii mei de la conducerea instituţiilor care ţin de minister şi cu reprezentanţii acestor instituţii din judeţul Dolj despre modul în care putem sprijini mediul economic prin creşterea ocupării, dar şi despre stadiul digitalizării dosarelor de pensii şi al campaniei de combatere a muncii la negru şi la gri", a declarat Turcan într-o conferinţă de presă, la Craiova.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale a vizitat, joi, două companii din Dolj, compania Ford, cel mai mare angajator din judeţ şi compania Manufactura de Est, unde a discutat despre priorităţile Guvernului în ceea ce priveşte creşterea nivelului de calificare a forţei de muncă şi pregătirea continuă, condiţii obligatorii pentru adaptare la dinamica schimbărilor din piaţa muncii.

"În acest moment, în România sunt 480.000 de locuri de muncă disponibile şi 200.000 de cereri de locuri de muncă înregistrate, ceea ce arată, pe de o parte, că forţa de muncă disponibilă nu este suficient calificată pentru joburile disponibile şi, pe de altă parte, că nivelul salarizării în România trebuie îmbunătăţit. Am susţinut, de la începutul anului, că salariul minim trebuie să crească, dar este important să găsim acel nivel care să asigure creşterea puterii de cumpărare şi care să fie, totodată, suportabil pentru mediul economic. Am reluat discuţiile în Consiliul Tripartit, pentru a găsi o modalitate predictibilă de creştere a salariului minim şi vom avea până finalul lunii octombrie o propunere în acest sens", a mai afirmat Raluca Turcan.

În ceea ce priveşte activitatea Casei de Pensii Dolj, Turcan a spus că sunt digitalizate aproximativ 30.000 de dosare de pensii dintr-un total de 160.000 de dosare aflate în plată, ceea ce înseamnă că, odată cu suplimentarea personalului şi îmbunătăţirea echipamentelor de la nivelul Casei Judeţene de Pensii, se va reuşi accelerarea acestui proces, astfel încât până la sfârşitul anului să fie finalizată atât o nouă lege a pensiilor, cât şi procesul de digitalizare.

La rândul său, deputatul Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj, a spus că personal salută Programul de investiţii "Anghel Saligny", care le dă şansa cetăţenilor din mediul rural şi din urbanul mic la condiţii decente de muncă, astfel încât în viitor şi să nu părăsească toţi localităţile în care trăiesc.

"Doljul este pe primul loc pe ţară cu cel mai mare număr de şomeri. Investiţiile înseamnă crearea de noi de locuri de muncă pentru oameni, dar şi asigurarea infrastructurii necesare pentru agenţii economici care pot face investiţii şi crea locuri de muncă. Salut decizia de iniţiere a consultărilor cu mediul de afaceri privind creşterea salariului minim. Este nevoie de această creştere, care va acoperi scumpirea facturilor la utilităţi care vor veni în această iarnă, pentru că trebuie să recunoaştem că aceste scumpiri vor veni", a spus Ştefan Stoica.

Preşedintele PNL Dolj a subliniat că proiectul de realizare drumului expres Craiova-Lugoj va deveni o prioritate pentru toţi parlamentarii din regiunea Olteniei, indiferent de apartenenţa politică. AGERPRES/(A – autor: Maria Mitrică, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie