Tulcea: Turul României în paşi de alergare

Maratonistul Dănuţ Cernat, care aleargă în turul României în sprijinul copiilor poliţiştilor decedaţi de COVID-19 s-a întâlnit, luni dimineaţa, cu prefectul judeţului Tulcea, Marcel Ivanov, şi a plecat spre Somova pentru a-şi continua cursa.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura judeţului Tulcea, campania "Turul României în paşi de alergare!" este organizată de Corpul Naţional al Poliţiştilor.

"Am fost şi eu poliţist şi simt că încă fac parte din această mare familie şi că este necesar să vin în sprijinul copiilor care trec printr-o traumă atât de mare. Vă mulţumesc pentru primire şi mulţumesc celor trei colegi care mă vor susţine pe traseul din judeţul Tulcea", a afirmat Dănuţ Cernat, citat în comunicatul de presă.

Pe o etapă a traseului de pe raza judeţului, el este însoţit de Sorin Andrici, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea, Ion Borisov, din partea Gărzii de Coastă Constanţa – Grup Nave Sulina şi Mihai Ivanov, instructor de triatlon.

"Este o onoare pentru mine să pot să-l susţin pe Dănuţ în această 'nebunie' frumoasă şi nobilă. Aceşti copilaşi merită tot sprijinul nostru", a spus jandarmul Sorin Andrici.

Ion Borisov a afirmat, în context, că îl bucură faptul că a avut şansa de a se alătura colegilor săi şi de a susţine o cauză atât de nobilă.

"Am iniţiat această campanie pentru a veni în sprijinul copiilor care şi-au pierdut părinţii din cauza acestui virus nemilos. Turul a fost început chiar de Ziua Copilului, pe 1 Iunie, şi preconizăm că o să se încheie la mijlocul lunii august", a precizat comisar şef George Botezatu, reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor la nivelul judeţului Tulcea.

Prefectul Marcel Ivanov a adăugat că "astfel de cauze nobile trebuie susţinute de toată lumea. Aceşti copilaşi greu încercaţi trebuie să ne simtă aproape şi să le oferim tot sprijinul nostru".

Pe pagina de Facebook a Corpului Naţional al Poliţiştilor sunt prezentate poveştile familiilor care au avut de suferit în urma dispariţiei unuia dintre părinţi, din cauza COVID-19. AGERPRES/(AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie