ŞTIRILE AMIEZII ÎN JUDEŢE – 4 FEBRUARIE

* Salvamontiştii au ajuns la locul avalanşei din munţii Călimani, care a surprins un grup de persoane aflate la plimbare cu snowmobilele, o persoană fiind decedată şi alte două rănite, au anunţat reprezentanţii Salvamont România, luni, într-o postare pe Facebook.

* Cele două persoane rănite în avalanşa din Călimani sunt coborâte de pe munte cu snowmobilul, în timp ce trupul bărbatului decedat, care este din Miercurea Ciuc, ar putea fi recuperat de echipele de intervenţie cu elicopterul.

* Pompierii din Alba continuă şi luni acţiunile de lichidare a focarelor de incendiu existente pe amplasamentul fostei fabrici de condimente din Alba Iulia, mistuită sâmbătă dimineaţa de flăcări.

* Şase persoane, printre care trei minori, intoxicate cu fum de la un generator de curent aflat în camera în care locuiau, au fost găsite inconştiente, iar trei dintre acestea au murit.

* Poliţiştii vâlceni au demarat o anchetă internă cu privire la modul de păstrare a armamentului în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), după ce locuinţa unui agent din localitatea Pietrari a fost jefuită, hoţii plecând cu armamentul de serviciu al acestuia, au anunţat, luni, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

* Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, sub coordonarea procurorilor Biroului teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) efectuează, luni, 44 de percheziţii domiciliare în mai multe localităţi, într-un dosar de contrabandă cu ţigări.

* Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un microbuz s-a răsturnat, luni, pe autostrada A3, în zona oraşului Turda.

* Traficul aerian deasupra Iaşiului este blocat din cauza ceţii dense, însă Aeroportul Internaţional rămâne deschis.

* Reprezentanţii Ministerului Energiei şi cei ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) au reluat negocierile cu compania chineză Huadian Engineering pentru realizarea, în parteneriat public-privat, a unui nou grup energetic de 600 MW la Rovinari, a anunţat, luni, secretarul de stat, Andrei Maioreanu. AGERPRES/(AS – editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie