Premierul Cîţu îl contrazice pe vicepremierul Barna: Coaliţia merge foarte bine

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la Sibiu, că nu este de acord cu afirmaţia vicepremierului Dan Barna şi susţine că actuala coaliţie de guvernare "merge foarte bine".

"Nu sunt de acord (cu afirmaţia lui Dan Barna n.r.). Coaliţia merge foarte bine. De asta ne-au votat românii, să venim cu soluţii, până la urmă de asta suntem acolo, nu să spunem că nu avem soluţii. (…) Voi susţine orice soluţie care duce la desfiinţarea secţiei speciale", a precizat Florin Cîţu.

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat, vineri, că în prezent există "un blocaj" în coaliţia de guvernare, pentru că "UDMR nu doreşte desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie". AGERPRES-FOTO PE FLUX/(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie