Neamţ: Pompierii intervin pentru evacuarea apei din zeci de gospodării; o casă riscă să se prăbuşească

Pompierii din cadrul ISU Neamţ execută, joi, mai multe misiuni pentru scoaterea apei din gospodăriile afectate de inundaţii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că astfel de misiuni se desfăşoară în municipiul Piatra-Neamţ şi localităţile Căciuleşti, Girov şi Dăneşti – comuna Girov, Oşlobeni şi Bodeştii de Jos – comuna Bodeşti, Dobreni, Valea Seacă – Bălţăteşti, Ruseni – Poiana Teiului.

"O casă este  în pericol de a fi luată de ape în localitatea Bodeşti, pe malul râului Cracău", a declarat locotenentul Irina Popa.

Voluntarii SVSU Dulceşti monitorizează un torent în satul Trifeşti care poate afecta 8 gospodării, precum şi scurgeri de pe versanţi în Miron Costin.

Voluntarii SVSU Vânători Neamţ monitorizează 2 poduri rupte, în timp ce accesul către mănăstirea Sihăstria şi Secu este blocat.

Voluntarii SVUS Pipirig au intervenit pentru decolmatarea şanţurilor şi podeţelor în localitatea Stânca iar cei din Girov, pentru evacuare apei din curţi.

La Bodeşti şi Dobreni, voluntarii SVSU au acţionat pentru scoaterea apei din mai multe gospodării.

DELAGZ GRID intervine pentru îndepărtarea de arbori căzuţi pe liniile electrice şi pentru remedierea defecţiunilor.

Mai multe localităţi din Neamţ au fost în ultimele 12 ore sub avertizare de Cod Roşu de fenomene meteorologice periculoase. AGERPRES/(AS – autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie