Lucian Bode, de ziua MAI: Sunt încrezător în succesul proiectului de transformare şi reconstrucţie pe care l-am demarat

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, îşi exprimă încrederea în proiectul de transformare şi reconstrucţie a MAI, demarat de actuala conducere, potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook.

"Astăzi este Ziua Ministerului Afacerilor Interne, o instituţie fundamentală în arhitectura statului român în trecut, prezent şi viitor. Pornind de la repere care au marcat pozitiv evoluţia societăţii româneşti, sunt încrezător în succesul amplului proiect de transformare şi reconstrucţie pe care l-am demarat, astfel încât, în cele din urmă, activitatea noastră să se eficientizeze, să se modernizeze şi să fie mai aproape de cetăţeni", a afirmat ministrul.

 

Bode a arătat că printre priorităţile procesului de reformare se numără consolidarea valorilor instituţionale, precum integritatea, profesionalismul şi seriozitatea, "valori fără de care nu se va putea trece la următorul nivel".

"Ne raportăm la trecut doar pentru a extrage acele repere şi valori necesare pentru a construi mai bine viitorul. Trebuie să privim înainte cu încredere, convinşi fiind că procesul de reformă va constitui un moment de inflexiune hotărâtor pentru îmbunătăţirea performanţei noastre instituţionale", mai scrie Bode. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie