ISU Suceava: 11 hectare de vegetaţie arse în incendii; vinovaţii pot pierde subvenţiile agricole

Vegetaţia uscată de pe circa 11 hectare de teren a ars în incendii izbucnite în ultimele 24 de ore, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

Conform aceleiaşi surse, pompierii militari au intervenit la opt incendii de vegetaţie uscată, pornite de la focuri în spaţii deschise.

În sprijinul pompierilor au venit şi serviciile voluntare pentru situaţii urgenţă din localităţile unde a ars vegetaţie uscată, respectiv Dorneşti (500 mp), Fălticeni (15.000 mp), Voitinel (70.000 mp), Negostina (10.000 mp), Horodnic de Sus (5.000 mp), Solca (60 mp), Capu Codrului (3.000 mp) şi Bilca (10.000 mp).

Potrivit reprezentantului ISU Suceava, misiunea cea mai dificilă a fost la Voitinel, din cauza suprafeţei afectate, dar şi a vântului puternic ce dezvolta şi propaga cu repeziciune incendiul.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompieri de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus şi de la Detaşamentul Rădăuţi, sprijiniţi de patru servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă din Voitinel, Bilca, Gălăneşti şi Horodnic de Sus, cu opt autospeciale. Incendiul a afectat o suprafaţă de 7 hectare, dintre care două cu o plantaţie de salcâmi, la care nu a fost afectat coronamentul arborilor.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că în ultimele zile s-au înmulţit îngrijorător arderile de vegetaţie uscată şi sunt semne că acestea nu se vor opri, în ciuda numeroaselor campanii de prevenire şi a eforturilor susţinute ale autorităţilor.

Pompierii fac apel la populaţie să respecte restricţiile în ce priveşte focul deschis, în condiţiile în care legile în vigoare interzic arderea la întâmplare a vegetaţiei uscate, iar cei care o fac pun în pericol fie fondul forestier, bunuri materiale importante sau chiar vieţi omeneşti.

Totodată, ISU Suceava atrage atenţia că un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autorităţile administraţiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să determine populaţia să se comporte şi să acţioneze în spirit civic.

Arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate, a resturilor vegetale şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

IGSU a încheiat cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Se urmăreşte, astfel reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei, prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului, putându-se ajunge până la neacordarea subvenţiei agricole pentru parcelele de teren în cauză. AGERPRES/(AS – autor: Silvia Marcu, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie