IGSU: Furtunile de vară pot fi periculoase

Furtunile de vară pot fi periculoase şi sunt însoţite adesea de descărcări electrice, iar Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) recomandă cetăţenilor ca în timpul unei furtuni să evite duşurile şi sălile de baie, întrucât conductele instalaţiilor pot conduce electricitate.

"Deseori neaşteptate, furtunile de vară pot fi periculoase, fiind de multe ori însoţite de descărcări electrice. Iată cum ne putem proteja în timpul unei furtuni: Ne adăpostim în casă sau, la nevoie, în autoturism, închidem uşile şi ferestrele, evităm duşurile şi sălile de baie – conductele instalaţiilor pot conduce electricitate", se arată pe pagina de Facebook a IGSU.
 

Totodată, se impune deconectarea aparatelor electronice pentru a nu risca să fie defectate, mai precizată sursa citată. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie