IGPR: Percheziţii în Bucureşti şi Călăraşi într-un dosar ce vizează infracţiuni la regimul piscicol

Poliţiştii Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, Serviciului de Poliţie Delta Dunării şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi efectuează joi dimineaţa 29 de percheziţii domiciliare, în judeţul Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni la regimul piscicol.

Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis AGERPRES, acţiunea se derulează sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică şi a Parchetului de la lângă Judecătoria Lehliu Gară, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, tăinuire, deţinere, transport şi comercializare fără documente legale a peştelui, precum şi pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice prin curentare.

Din anchetă a rezultat faptul că, în cursul anului 2021, mai multe persoane din judeţul Călăraşi ar fi sustras peşte dintr-un lac, proprietate privată, prin folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege la deţinere.

Peştele ar fi fost depozitat, transportat şi comercializat, fără documente legale, către diverse societăţi sau pieţe agroalimentare din judeţul Călăraşi şi municipiul Bucureşti.

Totodată, poliţiştii pun în executare 15 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi conduse la sediul IPJ Călăraşi, pentru audieri.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie