Camere subacvatice, drone profesionale şi monoculare cu vedere de noapte – donaţie pentru Poliţia de Frontieră

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) a primit, miercuri, drept donaţie, numeroase camere subacvatice, drone profesionale sau monoculare cu vedere pe timp de noapte de la o companie internaţională producătoare de ţigarete.

Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi Iaşi şi al Gărzii de Coastă vor beneficia de noi echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat în vederea eficientizării acţiunilor pentru combaterea contrabandei cu ţigarete, ca urmare a unei donaţii a companiei Japan Tobacco International – România, realizată în baza unui parteneriat de cooperare între cele două instituţii.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Poliţia de Frontieră a primit patru drone de ultimă generaţie, care vor fi folosite în zona de competenţă, cu caracteristici tehnice foarte bune, care permit o autonomie de zbor crescută şi ajută la monitorizarea mai eficientă a frontierei, potrivit oficialilor instituţiei.

 

Donaţia a mai constat în 20 de aparate foto subacvatice, zece camere de vânătoare, 30 de aparate cu ultrasunete anti-câini, 130 de polizoare, şurubelniţe electrice, acumulatori şi încărcătoare, nouă monoculare cu vedere nocturnă, 20 de camere auto, nouă sonde endoscop cu cameră subacvatică şi patru camere de supraveghere.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

La acestea se adaugă binocluri cu vedere pe timp de noapte, truse cu scule utile la descoperirea spaţiilor improvizate pentru disimularea ţigaretelor ilegale sau a drogurilor şi armelor, fluiere împotriva animalelor sălbatice, pompe de combustibil, manometre de măsurare a presiunii în roţi şi compresoare pentru umflarea roţilor.

Manometrul de măsurare a presiunii indică dacă roata este umflată cu aer sau este umplută cu ţigarete, dat fiind că în multe cazuri ţigaretele sunt trecute peste graniţă ascunse în roţile autovehiculelor.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

"Acţiunile noastre pe linia combaterii contrabandei vor fi eficientizate. Combaterea şi reducerea fenomenului contrabandei cu ţigarete este o prioritate pentru Poliţia de Frontieră, dat fiind că sectorul tutunului este al doilea contribuabil la bugetul de stat. Comerţul ilegal nu prejudiciază însă doar veniturile la buget, ci reprezintă un pericol real pentru societate, alimentând infracţionalitatea şi crima organizată. În cursul anului trecut, poliţiştii de frontieră, în urma acţiunilor desfăşurate, au confiscat peste 4,7 milioane pachete ţigări de contrabandă, cu o valoare aproximativă de 41,5 milioane lei, precum şi importante cantităţi de tutun. De asemenea, au fost identificate şi destructurate 18 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 160 persoane", a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, chestorul principal de poliţie Liviu Bute.

La rândul său, directorul Corporate Affairs pentru România, Moldova şi Bulgaria al companiei, Gilda Lazăr, a precizat că acest proiect de donaţie va continua.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

"Intenţionăm să continuăm acest proiect de dotare a Poliţiei de Frontieră cu echipamente moderne, proiect care se înscrie în seria de programe anticontrabandă pe care le derulăm de ani de zile în parteneriat cu autorităţile. Anul acesta sperăm să putem dona autorităţilor de aplicare a legii şi o hală de control amplasată în Vama Siret, pe sensul de intrare în ţară. După finalizarea construcţiei, hala va fi utilată pentru controlul amănunţit al autovehiculelor de mic tonaj şi al autoturismelor. Începând cu 2010, am donat Vămii române peste 50 de câini instruiţi pentru depistarea ţigaretelor traficate ilegal, precum şi vehicule echipate special pentru transportul echipelor canine", a spus Lazăr.

Un ofiţer operativ de la Sighetul Marmaţiei a explicat beneficiile aduse în munca din teren a aparaturii donate. Acesta spune că dronele au o autonomie de aproximativ jumătate de oră şi că vor fi folositoare pentru a evita verificări cu maşina în zone inaccesibile, cele mai apreciate de poliţişti fiind monocularele cu vedere de noapte.

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Acesta a mai spus că foarte utile poliţiştilor de frontieră vor fi şi camerele de supraveghere şi înregistrare specifice pentru maşini, pentru momentele în care ofiţerii vor face urmărirea unor traficanţi. AGERPRES/(A, AS – autor: Cătălin Lupăşteanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie