Bihor: 85 de ani de la înfiinţarea primei structuri militare de pompieri din judeţ

Cei 85 de ani de la înfiinţarea primei structuri militare de pompieri din judeţul Bihor, "Compania de Pompieri Oradea", în prezent Detaşamentul 1 de Pompieri, au fost sărbătoriţi miercuri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor printr-o şedinţă festivă, o expoziţie tematică şi exerciţii demonstrative.

"Ce vreau să spun acum este că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă se mândreşte cu tradiţiile frumoase şi cu faptul că cea mai reprezentativă subunitate de pompieri a sa, Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea, împlineşte azi 85 de ani. Toate tradiţiile pe care am reuşit să le acumulăm şi să le valorificăm în toate subunităţile noastre sunt respectate şi sărbătorite la nivelul fiecăreia. Practic, fiecare subunitate din judeţ are o zi anume. Dar fiind cea mai reprezentativă şi cea mai veche dintre ele, evident că Detaşamentul 1 are importanţa sa şi am vrut neapărat să marcăm acest moment," a declarat inspectorul şef al ISU Bihor, Sorin Caba, în conferinţa de presă organizată în curtea Cetăţii Oradea.

 

Şeful ISU Bihor a salutat prezenţa celor 17 pompieri bihoreni care s-au întors cu bine din recenta misiune în Grecia, împreună cu comandantul acestei misiuni, Alexandru Csilik, prim adjunct al inspectorului şef al ISU Bihor. Tânărul Csilik a avut sub comanda sa cei 125 de pompieri din 16 judeţe, fiind desemnat în această funcţie de conducerea centrală a IGSU.

"Am fost mândru că am putut să ajutăm un popor încercat greu de incendii. Am văzut oameni care erau disperaţi şi la capătul puterilor. A fost o misiune dificilă, cu care noi până acum nu ne-am confruntat, deoarece în România nu avem parte de incendii de o asemenea anvergură cum au pompierii din Grecia. Eu nu cred că suntem supraoameni sau supererori, cum ne-a numit presa. Erau deja epuizaţi, având incendii de două luni, lucrând 24 din 24 de ore. Noi am venit să-i sprijinim, pentru că e normal când lucrezi încontinuu să mai şi oboseşti. (…) Au fost situaţii în care mi-era teamă pentru oamenii pe care îi aveam în coordonare. Am lucrat cot la cot cu pompierii greci, cu pompierii polonezi şi cred că am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere", a declarat Csilik Alexandru.

 

Data de 1 septembrie 1936 a constituit prima zi în care pompieri militari români au desfăşurat misiuni de salvare, denumită atunci Compania de Pompieri Oradea. De-a lungul timpului, aceasta a evoluat de la un ofiţer, doi subofiţeri şi câţiva servanţi până în ziua de azi când Detaşamentul 1 are peste 150 de cadre.

 

În cinstea acestui eveniment, ISU Bihor a organizat o şedinţă festivă la care au fost invitaţi şi premiaţi cu diplome onorifice foştii comandanţi ai acestei subunităţi, începând cu generalii Adrian Pădureanu, Nicodim Olteanu şi Ioan Baş, împreună cu foşti inspectori şefi ai inspectoratului judeţean, precum şi foşti comandanţi ai Detaşamentului 1.

 

Manifestările au continuat în Muzeul Oraşului Oradea cu vernisajul Expoziţiei tematice "Cronica prevenirii incendiilor şi a accidentelor de muncă, în imagini," găzduită aici până în 30 septembrie, urmând să fie itinerată.

 

"Este o expoziţie inedită atât ca activitate în sine, cât şi prin intervalul relativ mare de timp acoperit, din anii 1950 până în prezent. Şi mai cu seamă din perspectiva caracterului special al lucrărilor expuse. Pe lângă afişe, poze, tablouri, lucrări grafice satirice, avem expuse tablouri din tablă, din lemn, tablouri în relief, pe tema prevenirii incendiilor şi a altor situaţii care periclitează viaţa oamenilor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.

 

Ideea expoziţiei a pornit de la un afiş pe tema prevenţiei pe care şeful ISU Bihor l-a descoperit într-o veche întreprindere orădeană, aflată în stare de degradare.

 

"Ar fi păcat, mi-am spus, ca un astfel de material, care la momentul respectiv era un simplu material propagandistic în domeniul securităţii la incendiu, să fie pierdut. Şi aşa am căutat în mai multe obiective economice care au mai rămas în picioare, plecând de la societatea CFR, unde vă veţi întoarce în timp cu o sută de ani. După o muncă intensă, am reuşit, alături de oameni sufletişti din aceste obiective, să scoatem la iveală materiale foarte vechi, interesante, şi am reuşit să le selectăm pe secţiuni, aşa cum se văd în cele patru săli", a spus Sorin Caba.

 

 

După vernisaj, în curtea Cetăţii Oradea, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri au efectuat un exerciţiu demonstrativ de descarcerare, alături de autospeciale de stingere, echipamente şi accesorii reprezentative pentru tehnica de luptă din trecut şi cea actuală. AGERPRES/(A – autor: Eugenia Paşca, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES

Sursa: Agerpres

Publicat pe Categorii Fără categorie